M-am lăsat așteptată la început de an nou, așa că vă mulțumesc pentru răbdare și pentru că ați rămas în continuare alături de mine. Pentru cei care m-ați primit recent în căsuțele poștale virtuale, bine ați venit și sper să regăsiți în newsletter noi punți către care să vă îndreptați sau pe care să le admirați.
Sper ca noul an să decurgă așa cum vă doriți, să gustați din tot ce-i bun și frumos, și cu deschidere față de noi, unii și alții. 🥂
Puntea către care vă conduc astăzi este una pe care eu personal am urmat-o și am continuat apoi să îndrum și alți oameni către ea. Poate sunteți deja printre cei care au trecut pe aici, așa că m-aș bucura să ne regăsim. Hai să vedem:
Nu vă speriați. Dacă răspunsul a fost ,,nu, nu îi cunosc’’, nu o să vă dau block. Din contră. Așa știu că nu o să vă plictisească povestea de mai jos. Dar ce zic eu? O să vă facă să tresăltați de un amalgam de emoții.
Teaser: nici că se putea un final de interviu mai potrivit pentru un început de an. 🥹
Povestea mea cu Ajungem Mari a început în 2016 și a durat până în 2018. Apoi s-a produs o extorsiune în viața mea, dar am revenit în decembrie 2020 chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă, de șapte luni.
Cert este că printre suișurile și coborâșurile vieții, m-am făcut și eu (și mai) mare, iar Ajungem Mari a fost constant în gândurile mele. Voi scrie detaliat despre experiența mea de voluntar, apoi voluntar coordonator, într-un alt articol. Între timp, vreau să vă invit la o discuție cu unul dintre oamenii mari care îi ajută pe alți oameni să conștientizeze cât de mari sunt deja, Vivianda Nicolae, vicepreședinte și director de comunicare Ajungem Mari.
Pe site-ul vostru, scrie:
Programul Ajungem MARI este unicul program al Asociaţiei Lindenfeld, fondată în 2013 de 3 tineri care îşi doreau nespus de mult să aducă schimbări în bine în societate. Programul educaţional a fost demarat pe 8 iunie 2014, în Bucureşti, cu fonduri 0. S-a extins cu rapiditate, iar în următorul an voluntarii se alăturau şi copiilor din centrele din Cluj, Iaşi, Timiş şi Buzău.
Iarina Taban este fondator și președinte Ajungem Mari și căreia i se datorează practic…tot. Cine i-a fost alături?
Sunt oameni cu viziune, curaj și o dorință puternică de a schimba lumea din jurul lor. Şi nu doar ei, ci toţi cei care s-au implicat în cei aproape 11 ani – wow, anul acesta facem 11 ani de activitate – înţelegând cât de important este să fim prezenţi şi implicaţi pentru copiii şi tinerii care nu au norocul să crească sub aripa protectoare a unei familii.
Unii dintre ei au preferat să acţioneze din umbră şi continuă să fie implicaţi în proiecte care schimbă vieţi. Alţii – precum Iarina Taban, cea fără de care acest proiect nu ar fi văzut lumina zilei – continuă să fie trup şi suflet în programul Ajungem MARI, program care a crescut de la un an la altul și continuă să inspire oameni din toată țara să facă voluntariat și să susțină copiii care au nevoie de sprijin pentru a deveni adulți independenți și responsabili.
Departe însă de nume şi poveşti emoţionante, pentru că avem atât de multe din ambele categorii, ce contează cel mai mult este impactul pe care inițiativa lor l-a avut asupra vieților a mii de copii instituționalizați din România: unii au învăţat să scrie şi să citească, alţii să îşi dorească mai mult şi să muncească pentru asta, unii au devenit sportivi de performanţă, studenţi meritorii sau artişti talentaţi.
Pe lângă reuşite de acest fel, de diplome şi recunoaşteri externe, cel mai important este că mulţi dintre copiii şi tinerii cu care lucrăm au învăţat că au valoare, că pot avea încredere în unii oameni din jur, că merită să fie iubiţi şi apreciaţi şi că îşi pot transforma viaţa într-una mai bună.
Care a fost primul pas, concret, când ați demarat programul în 2014? La ce v-ați gândit?
N-am să-ţi ascund faptul că primul pas a fost făcut în urma unei emoţii puternice, cum altfel. Colega noastră, Iarina, în urma primei ei vizite într-un centru de plasament, a fost copleşită de suferinţa copiilor de acolo. Nu le lipseau haine, mâncare sau jucării. Pe acelea le aveau. Le lipseau însă oamenii de încredere care să le fie sprijin şi care să nu dispară ca un fulg în bătaia vântului, aşa cum au făcut-o deja cei care le-au dat viaţă.
Iarina a fost cea care a înţeles că e nevoie de mult mai mult decât simple vizite şi cadouri de sărbători.
Aşa că primul pas firesc a fost să identificăm nevoile reale ale copiilor din centrele de plasament și să găsim o soluție sustenabilă pentru educația și dezvoltarea lor.
Ne-am gândit la faptul că acești copii nu au doar nevoie de sprijin academic, ci și de modele pozitive, de încredere, de cineva care să-i încurajeze și să creadă în potențialul lor. Aşa am pus bazele unui program de voluntariat prin care oameni pasionați și dedicați să meargă direct în centrele de plasament, să le ofere copiilor atât sprijin educațional, cât și o relație umană care să le dea încredere.
Ai menționat la început de fonduri, așa este, iniţial am avut fonduri 0, dar tone de entuziasm, iar asta ne-a ajutat enorm când am început să recrutăm voluntari și să formăm echipe care să meargă în București, acolo unde programul a prins viață pentru prima dată.
Am fost motivați de dorința de a face o schimbare concretă, iar gândul care ne-a ghidat a fost:
„Dacă putem ajuta chiar și un copil să aibă o șansă mai bună, efortul nostru merită.” Acesta a fost începutul unei povești care a crescut mai mult decât ne-am fi imaginat la acel moment.
Inevitabil voi întreba de unde până unde Ajungem Mari?
E cât se poate de simplu. Cu toţii ne doream când eram copii să ne facem mari, să decidem pentru noi şi să ne construim viaţa aşa cum credeam că e mai potrivit pentru noi, nu? 😊
Cei mai mulţi copii din centrele de plasament nu au astfel de ambiţii, în special pentru că nu ştiu că pot şi că au voie. Am vrut să le (re)dăm lor această încredere şi, în egală măsură, să fie evident pentru oricine că sprijinul acordat lor trebuie să acopere, în special, procesul lor de dezvoltare, atât pe plan educațional, cât și pe plan personal.
Prin proiectul şi conceptul de Ajungem MARI dorim să transmitem ideea că fiecare copil are potențialul de a crește și de a deveni un adult capabil, responsabil și de succes, indiferent de începuturile sale. Nu este vorba doar de a ajunge la maturitate, ci și de a ajunge într-un loc în care să își poată atinge visele și să își construiască un viitor stabil.
„Ajungem” semnifică și procesul continuu, faptul că nu există o destinație finală fixă – fiecare copil are un drum propriu de parcurs și fiecare pas contează în formarea lui.
În plus, numele are o rezonanță emoțională puternică, un îndemn de speranță și de încurajare pentru toți cei implicați în program – voluntari, copii, susținători. Este un mesaj pozitiv care transmite ideea că toți putem ajunge mari, în sensul că putem deveni o versiune cât mai bună a noastră.
Ce frumos: „Ajungem semnifică și procesul continuu’’. ❤️ V-a fost teamă?
Ar fi fost ciudat să nu ne fie. 😊 A fost un drum cu multe provocări și, inevitabil, o anumită frică a existat. În momentul în care am început programul nu aveam resurse financiare, nu cunoșteam exact ce obstacole vom întâmpina și nici nu bănuiam cum va fi primit acest proiect. Dar era mult mai puternică dorința de a face o schimbare reală în viețile copiilor din centrele de plasament și de a crea o comunitate de voluntari care să sprijine acest proces.
Teama nu a fost atât de mult legată de eșec, ci de necunoscut – de cum va evolua programul, de cum vor răspunde copiii și voluntarii și de cum vom face față dificultăților. Însă, pe măsură ce am văzut impactul pozitiv pe care l-am avut asupra copiilor și comunității, teama a fost înlocuită cu o speranță și o determinare și mai mare. Fiecare pas înainte confirmă faptul că, deși provocările sunt mari, lucrurile bune nu se întâmplă fără efort.
Programul a crescut incredibil de mult. Citez tot de pe site:
Peste 1.300 de voluntari merg săptămânal la cei peste 3.500 de copii şi tineri incluşi în program, timp de cel puţin 8 luni, oferindu-le ajutorul pentru pregătirea sau recuperarea şcolară, realizând cu ei ateliere creative, de dezvoltare personală sau cultură generală, sprijinindu-i educaţional, moral şi emoţional să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi.
Adaug că sunteți prezenți în 26 de județe în 210 centre. Care credeți că a fost motorul creșterii?
Un factor cheie a fost încrederea pe care am reușit să o construim în rândul voluntarilor și susținătorilor, care au înțeles cu adevărat importanța impactului pe care îl pot avea.
Programul a crescut nu doar datorită nevoii evidente din rândul copiilor, ci și datorită modului în care am reușit să mobilizăm comunități întregi. Voluntarii au devenit ambasadori ai schimbării, iar entuziasmul lor a inspirat și mai multe persoane să se alăture cauzei noastre.
Au contat foarte mult şi toate abordările inovative pe care le-am integrat în program, de la ateliere de dezvoltare personală la sprijin emoțional și educațional continuu. Nu a fost vorba doar de a le oferi un ajutor academic, ci de a le construi încrederea în ei înșiși și de a le arăta că au un viitor plin de oportunități.
Un alt motor al creșterii a fost, cu siguranță, faptul că am reușit să formăm parteneriate solide cu organizații, autorități și instituții educaționale care au înțeles și susținut obiectivele noastre. Iar pe măsură ce am început să vedem succesul în unele centre, acest succes a atras noi susținători și resurse, care ne-au permis să extindem programul în tot mai multe județe și să ajungem la mai mulți copii.
N-am să îţi ascund însă faptul că ultimii ani arată totuşi o stagnare, dacă nu chiar o scădere în ceea ce priveşte implicarea unor oameni noi în program. Pare că problemele economice, nesiguranţa la nivel social şi politic şi probabil şi viaţa tot mai aglomerată îşi spun cuvântul.
Sigur, cifrele arată foarte bine, la fel şi rezultatele, însă parcă se simte un pic de apatie în zona asta, inclusiv în sprijinul cel mai la îndemână posibil şi când spun asta mă gândesc la redirecţionarea celor 3,5% din impozitul pe venit, că tot e perioada în care putem face asta. E atât de simplu, de rapid, nu te costă nimic – statul oricum îţi ia acei bani. Şi cu toate astea sunt o mulţime de oameni care aleg să nu decidă ce se întâmplă cu acei bani. Ne-am dori să ajungem mai uşor la ei, să le explicăm cât de importanţi sunt aceşti bani – pentru noi, ca şi pentru orice alt ONG – cât de mult contează dacă aleg să se solidarizeze cu o cauză şi să redirecţioneze către ea banii respectivi.
Care este procesul prin care ajungeți în centrele de plasament?
În primul rând, identificăm centrele care ar putea beneficia de sprijinul programului nostru. Aceasta se întâmplă în urma unui dialog continuu cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care sunt instituțiile responsabile de coordonarea centrelor de plasament din fiecare județ.
Colaborăm strâns cu aceste instituții pentru a înțelege mai bine nevoile fiecărui centru și pentru a identifica acele locuri unde putem avea un impact semnificativ.
Explicăm apoi în detaliu ce presupune implicarea noastră: voluntarii care vor merge săptămânal pentru a sprijini copiii în activități educaționale și dezvoltarea lor personală, dar și beneficiile acestui program pentru copii.
După aprobarea colaborării, organizăm traininguri pentru voluntarii care vor ajunge în centre, astfel încât aceștia să fie pregătiți să ofere sprijin într-un mod responsabil și eficient. Voluntarii sunt instruiți nu doar în ceea ce privește susținerea academică, ci și în abordarea nevoilor emoționale și psihologice ale copiilor, pentru a crea un mediu sigur și încurajator.
Câte centre de plasament există în țară?
Povestea cu centrele de plasament este complexă pentru că autorităţile au pornit în urmă cu câţiva ani un proces de închidere a acestora. Acum nu mai sunt centre de plasament, ci alte forme de instituţionalizare: apartamente rezidenţiale, căsuţe de tip familial.
Sunt însă în continuare aproximativ 40.000 de copii în sistemul de protecţie socială, cei mai mulţi dintre ei fiind în grija asistenţilor maternali, în alte servicii de tip familial sau în apartamentele şi căsuţele de care pomeneam mai devreme.
Chiar dacă a fost reorganizat spaţiul de locuit, nevoile lor rămân însă aceleaşi.
Eu am fost de exemplu voluntar într-un apartament de tip familial. Care este procesul aici?
Procesul este acelaşi, cu diferenţa că aici sunt grupuri mai mici de copii şi tineri care trăiesc împreună. Este practic o oportunitate pentru voluntari de a construi relații mai profunde și durabile cu copiii, având o influență directă asupra dezvoltării lor emoționale și sociale. Este un mediu personal, în care fiecare copil are mai multă atenție individuală și poate beneficia de un sprijin constant.
Când am fost voluntar în pandemie, ne-ați oferit traininguri pe diverse subiecte care să ne ajute cu predarea în online, dar și cu gestionarea emoțiilor. Știu din discuțiile cu ceilalți voluntari că existau cazuri grave care solicitau la maximum emoțiile tuturor implicați. Există o evoluție înspre mai bine față de când ați început programul? Sunt schimbări în societate?
Fiecare poveste este diferită, la fel cum suntem şi noi, oamenii. Sigur că există încă multe provocări, în special pentru copiii care provin din medii mai dificile sau care au trecut prin traume semnificative. Însă în mod clar există un climat mai favorabil acum pentru a vorbi despre aceste probleme și pentru a oferi soluții.
Este motivul pentru care vorbim atât de des de importanța sprijinului emoțional constant şi continuăm să integrăm aspecte de gestionare a emoțiilor și reziliență în formarea voluntarilor.
Nu e mereu simplu. De aceea şi avem acel proces de recrutare al voluntarilor extrem de complex şi detaliat, care nu de puţine ori ne-a fost semnalat ca îndepărtând potenţiali voluntari. Pe de altă parte, dacă respectivul proces pare complicat, ce facem când ajungem în faţa unor copii care se luptă cu multe emoţii grele?
Copiii eu nevoie de oameni cu rezilienţă, care să înţeleagă ce stă în spatele unui comportament indiferent, flegmatic sau furios. Să înţeleagă şi să îi ajute să spargă carapacea. Nu e un drum uşor şi nici scurt. Ştim însă că schimbările pozitive se fac în timp şi se simt în fiecare zi, cu fiecare suflet pe care îl atingem.
Vorbiți foarte frumos de voluntari, îi și numiți ,,motorul’' Ajungem Mari. Prin Ajungem Mari mi-am regăsit și eu niște resurse pe care nu credeam că le am: să fiu coordonatorul unei echipe. Mi-ați făcut tare mult bine, iar pentru asta vă mulțumesc și vă sunt recunoscătoare. Există voluntari care au devenit și angajați Ajungem Mari sau care sunt cu voi încă de la începuturi?
Ah, ce bucurie să aflăm că experiența ta cu Ajungem MARI a avut un impact pozitiv asupra ta! ❤️
Voluntarii sunt într-adevăr „motorul” acestui program, iar faptul că ai descoperit resurse pe care nu credeai că le ai este încă un exemplu despre cum această experienţă poate fi transformatoare nu doar pentru copii, ci și pentru cei care aleg să se implice.
Revenind la întrebarea ta, da, există voluntari care, de-a lungul timpului, au făcut tranziția şi au devenit nu doar angajaţi, ci parte esenţială a echipei, oameni care ştiu că nu pot mişca munţii din loc, dar cu siguranţă depun efort şi determinare care ar putea să o facă.
Avem, de asemenea, oameni care ne-au rămas aproape ca voluntari încă din primul sau cel de-al doilea an de activitate şi, îţi spun, e absolut impresionantă implicarea lor. Fiecare om care e alături de noi, fie că e de 10 ani sau de câteva luni, este parte din succesul acestui proiect, contribuie la transformarea a mii de vieţi şi, în acelaşi timp, sursă de inspiraţie pentru noi şi pentru cei din jur.
Mulțumim, Ioana, pentru cuvintele tale frumoase și pentru tot ceea ce ai adus în această echipă!
Mă bucur să pot duce binele mai departe și să pot contribui în orice formă la tot ce faceți. Știu că aveți și o comunitate a tuturor voluntarilor, vechi și noi. Ce ar trebui să știe un voluntar nou care vrea să se înscrie în program?
Comunitatea voluntarilor Ajungem MARI este unul dintre cele mai frumoase aspecte ale programului. Este o rețea de oameni cu inimi mari, care împărtășesc aceleași valori și dorința de a face bine. Iar voluntarii vechi sunt, în egală măsură, o resursă extraordinară pentru cei noi, împărtășind experiențe, sfaturi și sprijin în momentele provocatoare.
Ce ar trebui să ştie cei care îşi doresc să se înscrie în program?
Faptul că implicarea presupune o dedicare autentică față de copii și o dorință reală de a le fi alături. Nu trebuie să ai experiență anterioară în lucrul cu copiii, dar esenţial este să fii deschis să înveți, să te implici și să fii acolo pentru ei.
Apoi, este important să știe şi că voluntariatul la Ajungem MARI necesită consecvență. Copiii au nevoie de stabilitate, iar prezența constantă a voluntarilor le va da sentimentul că se pot baza pe ei. De aceea, programul solicită un angajament de minimum 8 luni.
Dar la fel de importat este să ştie că nu vor fi singuri. Echipa Ajungem MARI este mereu disponibilă să îi susțină cu traininguri suplimentare, materiale educaționale, dar și suport emoțional.
Cum îi percep copiii pe voluntari?
Câţi copii şi voluntari, atâtea emoţii şi sentimente! În general voluntarii sunt văzuţi ca prieteni de încredere, modele pozitive și, în multe cazuri, surse de stabilitate și afecțiune.
Voluntarii sunt acei adulți care vin constant la ei, îi ascultă fără să îi judece, îi încurajează și le oferă ceva ce le lipsește: atenție și sprijin sincer.
De-a lungul timpului, mulți copii au mărturisit că abia așteaptă să vină ziua în care se întâlnesc cu voluntarii lor. Această relație creează amintiri frumoase, dar și schimbări de durată în viața copiilor. De multe ori, copiii rămân cu mesajele pozitive pe care le-au primit de la voluntari ani la rând, iar acele cuvinte îi ghidează în deciziile lor pe mai departe.
Copiii sunt personajele principale. Ce ne puteți spune despre ei?
Dacă voluntarii sunt motorul, copiii sunt eroii acestei poveşti frumoase care se numeşte Ajungem MARI. Fiecare copil o poveste unică, plină de provocări, dar și de potențial. Ei sunt personajele principale pentru că, în ciuda dificultăților prin care au trecut, continuă să lupte pentru un viitor mai bun.
Am putea vobi despre ei zile întregi şi tot am simţi că spunem prea puţin.
Mulți dintre ei au trecut prin experiențe dificile: pierderea familiei, traume emoționale, neglijență sau abuz. Cu toate acestea, reușesc să își găsească forța interioară pentru a merge mai departe. Ei ne demonstrează că, indiferent de circumstanțe, există întotdeauna speranță.
În spatele fiecărui copil se ascunde un talent sau o pasiune care abia așteaptă să fie descoperită: unii sunt artiști incredibili, alții visează să devină sportivi, doctori, profesori sau antreprenori. Prin programul nostru, încercăm să le oferim instrumentele necesare pentru a-și dezvolta aceste abilități.
Mulți dintre ei nu au avut parte de stabilitate sau afecțiune constantă. Atunci când cineva le arată că le pasă, încep să-și recapete încrederea în ei înșiși și în ceilalți.
Prezența unui adult care îi sprijină necondiționat poate face minuni pentru dezvoltarea lor.
Ei visează la lucruri mari, dar sunt conștienți de greutățile prin care trec. De aceea, fiecare mică victorie – o notă bună, o activitate finalizată, o abilitate nouă învățată – devine un pas uriaș spre atingerea obiectivelor lor.
Deși, uneori, pot părea retrași sau neîncrezători, în adâncul sufletului își doresc să se conecteze cu ceilalți, să fie ascultați și să simtă că sunt văzuți și apreciați. Şi, la rândul lor, ei sunt cei care ne dau lecții de viață. Ne arată cum să fim mai empatici, mai răbdători, mai recunoscători. Ei ne reamintesc de lucrurile esențiale care ne fac umani.
Pentru noi, fiecare copil este o poveste în devenire. Scopul nostru este să le oferim uneltele și sprijinul necesar pentru ca povestea lor să devină una plină de reușite, speranță și bucurie.
Ce nevoi are Ajungem Mari?
Am pornit noi cu fonduri 0, dar pe măsură ce ne-am dezvoltat au crescut şi nevoile programului. Prima este aceeaşi ca în prima zi: voluntarii.
Avem nevoie continuă de oameni implicați care să dedice câteva ore pe săptămână pentru lucrul cu copiii, fie că vorbim de meditaţii sau recuperare şcolară, ateliere creative, activităţi de dezvoltare personală şi pregătire pentru viaţa independentă sau însoţirea lor la diverse cursuri sau terapii.
Avem însă mare nevoie şi de sprijin financiar. Ajungem MARI este un program care se bazează în mare parte pe donații și sponsorizări, astfel încât să putem achiziţiona materialele educaţionale necesare, să organizăm programele de dezvoltare – cursuri, tabere educative, excursii şi diverse alte evenimente pentru copii, să susţinem bursele pentru studenţii merituoşi şi psihoterapia pentru copiii şi tinerii care au nevoie de acest sprijin, să acoperim cheltuielile logistice, precum transportul voluntarilor către centrele la care sunt arondaţi şi al materialelor către centrele respective şi, nu în ultimul rând, să putem susţine costurile cu salarizarea echipei mici, dar atât de inimoasă şi dedicată.
Aşa că avem nevoie de orice sprijin posibil: financiar, logistic, educaţional. Avem constant deschise campaniile de donaţii, organizăm periodic campanii caritabile, acum, aşa cum spuneam mai devreme, primim cu bucurie fiecare formular pentru redirecţionarea a 3,5% din impozit.
Posibilităţi de spijin sunt nenumărate. Inclusiv un share al interviului tău, de exemplu, poate valora enorm.
Și-l veți avea cu cea mai mare bucurie! Vreau să te întreb și care crezi că sunt nevoile societății românești?
Aceasta chiar este o întrebare complexă, care necesită un răspuns pe măsură. Am să încerc să mă limitez totuşi la câteva lucruri care ne privesc în mod direct, nu doar pe noi, cei implicaţi în program, ci pe oricine se gândeşte la societatea noastră cu speranţă şi dorinţă de mai bine.
Cred că avem nevoie vitală de o reformă a sistemului educaţional, astfel încât să devină mai aplicat şi mai conectat la cerinţele pieţii muncii. Accesul egal la educaţie pentru copiii din mediul rural sau din categorii defavorizate, combaterea analfabetismului funcţional, dotări moderne şi formare continuă a cadrelor didactice sunt doar câteva lucruri care ar schimba cu adevărat în bine faţa educaţiei în România şi, pe termen lung, adulţii care vor contribui în această societate.
Un sistem de sănătate mai bun, cu acces mai facil la servicii medicale de sănătate, accent pe prevenţie şi educaţie. Programe eficiente de protecţie socială, integrarea persoanelor din comunităţile vulnerabile. Dezvoltare economică sustenabilă. Consolidarea valorilor civice. Sunt atât de multe lucruri asupra cărora e nevoie să acţionăm. Cred că este la fel de important însă să înţelegem că lucrurile acestea sunt nu doar o responsabilitate a autorităţilor, ci a fiecăruia dintre noi. Nu putem aştepta mereu să facă alţii ca scuză pentru ce nu facem noi.
Ce nevoi au copiii și adulții deopotrivă?
Atât copiii, cât și adulții au nevoie de un mediu care să ofere siguranță, sprijin emoțional și oportunități de creștere. Diferența constă în modul în care aceste nevoi sunt exprimate și în abordarea lor. Crearea unei societăți care prioritizează aceste nevoi va conduce la indivizi mai fericiți, mai sănătoși și mai împliniți.
Cum arată o zi din viața unui angajat Ajungem Mari?
Nicio zi nu seamănă cu alta deşi, în mare, activităţile noastre sunt mereu aceleaşi. 😊 În general totul se concentrează pe activităţile administrative – de la coordonarea voluntarilor şi organizarea activităţilor pentru copii la organizarea evenimentelor de fundraising, promovarea recrutării de voluntari şi dezvoltarea de noi proiecte de impact.
Angajații Ajungem Mari jonglează între multiple roluri: coordonatori, educatori, negociatori și mentori.
Deși zilele pot fi, de multe ori, solicitante emoțional și logistic, satisfacțiile vin mereu din aceleaşi surse: progresele copiilor și poveștile lor de succes, energia voluntarilor care își aduc contribuția cu pasiune şi, bineînţeles, impactul concret asupra comunităților și vieților transformate prin sprijinul oferit.
Şi, de ce să nu spunem şi asta, prindem aripi ori de câte ori o companie decide să continue sprijinul oferit sau alta nouă, să ni se alăture. Fiecare parteneriat de acest fel vine să ne ajute să ducem mai departe şi să dezvoltăm acest program care le oferă copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie şansa la vieţi mai bune şi sigure.
Ce vi se pare cel mai obositor?
Cel mai obositor aspect în activitatea noastră este, fără îndoială, intensitatea emoțională a muncii și lupta continuă pentru a face față provocărilor sistemice. Pe de o parte sunt poveştile dificile ale copiilor, care pot fi copleşitoare. Nu de puţine ori resimţim prea puternic responsabilitatea de a face o diferență imediată, deşi ştim foarte bine că schimbările vin greu şi necesită timp.
Apoi, uneori lipsa fondurilor poate face ca soluțiile să fie parțiale sau întârziate, iar volumul mare de muncă şi gestionarea simultană a mai multor sarcini pot fi uneori surse de oboseală. Dar peste toate astea vine mereu conştientizarea faptului că facem parte dintr-o schimbare reală pentru copii și comunitate. Iar asta e, vorba reclamei, de nepreţuit.
Dar cel mai îmbucurător?
Exact ce spuneam mai sus: impactul pozitiv real pe care îl are programul asupra vieții copiilor și comunității. Micile victorii ale copiilor, de la reuşite mai bune la şcoală la trecerea unui examen, descoperirea unei pasiuni sau mai multă încredere în propria persoană.
Să vezi cum un copil care era retras sau descurajat ajunge să fie încrezător, să viseze și să-și urmeze pasiunea este o răsplată imensă. Atunci când un tânăr instituționalizat reușește să-și găsească un loc de muncă, să se integreze în societate și să-și construiască o viață, știi că munca ta are sens.
Pe lângă programul național de voluntariat, sunt și alte proiecte pe care le derulați pentru copii: psihoterapie, cursuri vocaționale, ieșiri și excursii, tabere. Care este cel mai apreciat de către copii? Sau cum potriviți copiii cu proiectele?
Fiecare proiect are un loc special în inimile copiilor, iar preferințele lor variază în special în funcție de personalitatea, vârsta și experiențele fiecăruia. Probabil că taberele sunt printre cele mai apreciate activităţi, pentru că sunt şi o evadare din cotidian, dar şi o şansă să înveţe lucruri noi, practice, într-o formă extrem de lejeră şi adaptată lor.
Ieşirile şi excursiile sunt la fel de apreciate pentru că sunt ocazii preţioase să trăiască experienţe care, pentru alţi copii, sunt ceva obişnuit. Cursurile vocaţionale sunt şi ele extrem, extrem de apreciate, dar, mai presus de activităţi sunt mereu oamenii, voluntarii care merg la ei săptămână de săptămână, care îi ascultă şi îi sprijină necondiţionat.
Ce apreciați la parcursul programului?
Sunt multe lucruri care ne bucură și ne inspiră când ne gândim la asta, iar pe primul loc este, aşa cum probabil te aştepţi şi este evident, transformarea copiilor şi tinerilor incluşi în program. Să-i vedem cum evoluează, cum se dezvoltă şi îşi schimbă perspectivele asupra vieţii este una dintre cele mai mari satisfacţii pe care le putem avea. Fiecare poveste de succes, indiferent de cât de mică sau mare e schimbarea, ne arată cât de mult contează fiecare efort pe care îl facem.
Vin la rând voluntarii noştri dragi, care sunt o sursă şi o resursă inepuizabilă de inspiraţie şi energie. Numărul lor tot mai mare, diversitatea lor – avem alături de la tineri liceeni şi studenţi la oameni de carieră şi pensionari plini de energie şi pozitivitate – devotamentul lor, relaţiile pe care le construiesc cu copii, toate acestea arată fără tăgadă cât de multe lucruri bune poate face dorinţa şi implicarea umană.
Sunt multe de spus: extinderea naţională, impactul de lungă durată al programului, proiectele adaptate constant la necesităţile copiilor, comunitatea fantastică pe care am construit-o, rezilienţa tuturor celor implicaţi, toate acestea sunt lucruri care ne mângâie sufletele şi ne dau energia să vrem să facem şi mai mult.
Ce v-ați dori să se întâmple de acum încolo?
Ooo, atât de multe! 😊 Ne dorim ca Ajungem MARI să continue să crească şi să aibă impact. Să ajungem la şi mai mulţi copii, să sprijinim cât mai mulţi dintre cei care nu au încă astfel de oportunităţi. Să extindem programele de cursuri vocaţionale, excursii şi tabere, psihoterapie şi alte proiecte educaţionale de care e atâta nevoie. Este atât de important să le oferim copiilor acces constant la resurse care îi ajută să își descopere pasiunile, să își vindece traumele și să își construiască un viitor mai bun.
Vrem să asigurăm sustenabilitatea financiară, să găsim parteneri pe termen lung, să diversificăm sursele de finanțare și să ne asigurăm că programul poate funcționa ireproşabil, astfel încât să nu fim nevoiţi să alegem între o activitate sau alta, de exemplu.
Să creştem comunitatea de donatori individuali care ne sprijină constant şi, nu în ultimul rând, să continuăm să promovăm cauza copiilor instituționalizați, luptând împotriva stereotipurilor legate de ei. Visăm la o lume în care fiecare copil să aibă șansa de a fi văzut, ascultat și sprijinit să își atingă potențialul.
Copiii care ies din centrele de plasament când împlinesc 18 ani, ce fac mai departe?
Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, fie la 18 ani, fie când finalizează studiile, se confruntă cu o tranziție dificilă către viața independentă. Mulți dintre ei nu au rețele de sprijin și au de depăşit provocări precum lipsa unui loc de muncă, instabilitatea unui loc în care să locuiască sau dificultăți emoționale majore.
Tocmai de aceea punem mult accent pe programele de pregătire a lor pentru acest moment şi le suntem alături atunci când încep căutarea unui loc de muncă, a unei locuinţe. Este important să ştie că nu sunt ai nimănui, dar în egală măsură trebuie să îşi dezvolte abilităţile de a se întreţine singuri şi de a-şi gestiona eficient resursele financiare.
De când ești tu, Vivianda, împreună cu Ajungem Mari? Și ce faci?
De mai bine de 8 ani sunt alături de Ajungem MARI, inițial ca voluntar. Am început într-un moment în care îmi doream să fac ceva cu sens, care să aducă o schimbare. După o experiență nesatisfăcătoare într-un ONG de mediu, m-am înscris la Ajungem MARI și am convins încă doi prieteni să mi se alăture. Lor nu li s-a potrivit, însă eu nu am mai plecat de aici. Mi-a plăcut atmosfera deschisă, suportul oferit și optimismul echipei, chiar dacă poveștile copiilor erau adesea dureroase.
Timp de un an și jumătate, am fost voluntar și coordonator de voluntari. Aici am descoperit că îmi place să sprijin și să motivez oamenii, simțind că binele se multiplică prin ei.
Iar asta m-a făcut să realizez că îmi doresc să mă implic și mai mult. După un an de reflecție, mi-am dat demisia din locul în care lucram la acel moment și m-am alăturat echipei Ajungem MARI.
Astăzi sunt vicepreședinte și director de comunicare, gestionez diverse aspecte ale organizației, de la sprijinirea echipei până la atragerea de voluntari. Dar cred că impactul cel mai mare îl au, aşa cum spuneam, relațiile dintre voluntari și copii, completate de proiectele noastre constante.
Dacă ar fi să descrii într-un cuvânt ce se întâmplă la Ajungem Mari, ce cuvânt ar fi?
Ah, ce provocare! Mi se pare teribil de greu să aleg un singur cuvânt, dar hai să spunem: ÎMPREUNĂ. Căci fără acest împreună nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.
Există o întâmplare pe care ne-o poți povesti și care te-a influențat în vreun fel?
Sunt o mulţime, însă am să-ţi dezvălui una care a avut un impact definitiv pe plan personal.
Viața mea s-a transformat complet când, într-una dintre taberele Ajungem MARI, am cunoscut-o pe fiica mea, care avea atunci 10 ani. Acum suntem împreună de aproape 6 ani, iar această experiență mă ajută să înțeleg profund traumele copiilor instituționalizați și cât de importantă este iubirea pentru vindecarea lor.
Asociația Lindenfeld
Activitate principală: Ajungem MARI este programul Asociaţiei Lindenfeld ce susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate.
Președinte și fondator: Iarina Taban
Anul înființării: 2013
Date de contact: vivianda@ajungemmari.ro